duminică, 21 iunie 2009

Ne-am mutat in casa noua:))

NE-AM MUTAT LA O NOUA ADRESA!!!
PENTRU ULTIMELE INFORMATII SI NOUTATI, TE RUGAM SA DAI CLICK PE LINK-UL DE MAI JOS!

www.management-guvernare.snspa.ro


joi, 7 mai 2009

Prezentare profesori masterat


Florin Bondar este doctor in stiinte politice si lector universitar asociat al Facultatii de Stiinte Politice din cadrul SNSPA. In perioada 2003 - 2007, a ocupat pozitia de expert in managementul politicilor publice, in cadrul Unitatii de Politici Publice din cadrul Secretariatului General al Guvernului. In aceasta calitate, a contribuit la dezvoltarea de proceduri pentru formularea si coordonarea politicilor publice. De asemenea, domnul Florin Bondar a participat si participa activ in realizarea de proiecte finantate PHARE si POS-DRU, ce vizeaza elaborarea de strategii de dezvoltare.

Iordan-Gheorghe Bărbulescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar universitar şi decan al Departamentului de Relatii Internaţionale şi Integrare Europeană –SNSPA. Calificările sale cheie sunt consultanţa în domeniul integrării europene şi evaluarea politicilor publice (domeniul integrării europene). În prezent, domnul Bărbulescu este expert ARACIS, fiind secretar al Comisiei de ştiinţe politice, sociologie, studii europene, comunicare.

Liviu Voinea este doctor în economie, conferenţiar universitar în cadrul Departamentului de Relatii Internaţionale şi Integrare Europeană -SNSPA şi ocupă funcţia de secretar ştiinţific al SNSPA. De asemenea, este membru fondator şi director executiv al Grupului de Economie Aplicată. Domeniile sale de specializare sunt reprezentate de politicile macro, investiţiile străine directe, comerţul internaţional şi politica de competiţie. În prezent, este membru al European International Business Academy, al European Association for Comparative Economic Studies, al Societăţii de Economie şi al Uniunii Scriitorilor din România.

Maria Costache este doctor în economie, conferenţiar în cadrul Departamentului de Management-IROMA, SNSPA, şi senior consultant – colaborator la cabinete de consultanţă internaţională. De asemenea, este membră AMCOR şi FEACO – Asociaţia Internaţională a Consultanţilor în Management. Domeniile sale de interes sunt contabilitatea financiară, şi analiza financiară şi managementul financiar.

Ion Manea este doctor în economie, specializarea planificare şi cibernetică economică, lector în cadrul Facultăţii de Administraţie Publică SNSPA. A deţinut funcţiile de director general adjunct al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi director economic al Consiliului Economic şi Social. Domeniul financiar-economic şi administraţia publică locală reprezintă principalele sale linii de interes de cercetare.

Prezentarea altor cadre didactice este disponibila pe coloana din stanga a paginii

Unde pot lucra absolventii nostri?

Absolvenţii acestui masterat se pot integra pe piaţa muncii, în administraţia publică locală şi centrală, companiile private şi în organizaţiile private nonprofit. De asemenea, expertiza pe care o dobândesc în cadrul acestui program le permite să iniţieze propriile proiecte de afacere sau să participe ca experţi în think-tank-uri specializate în domeniul politicilor publice, al economiei etc.

Modulele optionale de studiu ale masteratului le sunt utile cursantilor care lucreaza sau intenţionează să îşi desfăşoare activitatea în următoarele domenii şi segmente de activitate:
(a) presa scrisă, video-audio şi de tip internet – analişti economici, politici, comentatori, formatori de opinie publică, realizatori de emisiuni şi produse media, redactori de ştiri;
(b) administraţia publică – managerii publici, directori şi angajaţi ai direcţiilor de resurse umane, din ministere, agenţii guvernamentale, primării etc.;
(c) organizaţii private pentru profit – directori, manageri, responsabili cu relaţiile publice, cu dezvoltarea politicilor de personal şi a resurselor umane, cu gestionarea politicilor îndreptate către eficientizarea performanţei organizaţionale, cu gestionarea bugetelor, analiza financiară şi contabilitatea;
(d) organizaţiile private nonprofit – directorii executivi, responsabilii cu gestionarea bugetelor, analiza financiară şi contabilitatea.

Cunostintele generale si transversale care pot fi dobandite urmand acest program de studii universitare de masterat

Înţelegere, analiză şi interpretare
· Cunoaşte specificul organizării şi funcţionării sectorului public, pe de o parte, şi a celui privat, pe de altă parte, şi are capacitatea de a aprecia, discuta şi argumenta cum organizaţiile sectorului public influenţează strategiile şi performanţele firmelor de afaceri şi invers;
· Cunoaşte conceptele centrale ale procesului politicilor publice şi poate formula propuneri de politici pulice;
· Cunoaşte starea administraţiei publice actuale din România, măsurile de reformă şi rezultatele acestora şi poate elabora un model propriu de reformare a sectorului public, susţinut cu argumente;
· Cunoaşte specificul organizării şi managementului organizaţiilor nonprofit şi a cadrelor contextuale de funcţionare (raporturile cu organizaţiile publice sau private pentru profit) şi are capacitatea de a concepe, proiecta şi formula programe, politici, strategii sau servicii menite să răspundă nevoilor unor comunităţi sau grupuri – ţintă;
· Cunoaşte impactul mediului de afaceri local asupra guvernării corporative şi poate proiecta structura de conducere a unei corporaţii;
· Cunoaşte terminologia specifică din domeniul contabilităţii şi instrumentele de bază ale analizei financiare şi are capacitatea de a interpreta rapoartele financiare;
· Cunoaşte modelele relevante din domeniul culturii organizaţionale şi poate identifica elementele culturale în funcţie de care sunt proiectate şi conduse procesele şi activităţile de resurse umane; poate realiza auditul cultural al unei organizaţii sau instituţii;
· Cunoaşte conceptele de bază din domeniul discriminării de gen şi instituţii/politici antidiscriminare şi are capacitatea de a evalua fapte/evenimente/procese din perspectiva domeniului;
· Cunoaşte principalele modele de analiză a corupţiei şi a sistemelor de măsurare a corupţiei şi poate proiecta o politică publică anticorupţie;
· Cunoaşte şi înţelege noţiunile referitoare la managementul ciclului de proiect şi modul de gestionare a instrumentelor structurale şi are capacitatea de a evalua un proiect şi, totodată, de a evalua modul de alocare şi gestionare a fondurilor comunitare;
· Cunoaşte filosofia finanţării narambursabile (principii, cerinţe explicite şi implicite) şi poate verifica eligibiliatea unei propuneri de proiect.

Instrumental- aplicative
· Prin asimilarea cunoştinţelor privind metodele şi tehnicile utilizate în studiul impactului şi evaluării politicilor publice;
· Prin încurajarea examinării critice a literaturii studiate deprinde abilitatea de a realiza conexiuni între teorie şi cercetare, de a explora consecinţele practice ale diferitelor teorii, interpretări sau modele organizaţionale şi manageriale;
· Prin implicarea în exerciţii practice de simulare a unor situaţii ce necesită o decizie urgentă, deprinde abilitatea de confruntare cu puncte de vedere diferite şi argumentare a propriei opinii;
· Prin implicarea în exerciţii practice a căror rezolvare necesită puternice interacţiuni de grup deprinde abilitatea de a comunica şi a lucra eficient într-un grup;
· Prin participarea la jocurile de rol şi studiile de caz asociate problemelor discutate în cadrul cursurilor deprinde capacitatea de utilizare a unor metode şi tehnici de investigare ce vor putea fi apoi utilizate în confruntarea cu situaţii specifice, ce necesită găsirea unor soluţii manageriale optime;
· Prin însuşirea informaţiilor privind etapele de pregătire a unui proiect propus spre finanţare deprinde abilităţile necesare operării cu tehnicile şi metodele specifice managementului de proiect.

Atitudinale şi de comunicare
· Însuşirea cadrului deontologic al cercetării sociale şi a principiilor neutralităţii axiologice;
· Formularea de repere pentru stilul propriu de prezentare şi de implicare a propriei persoane în raport cu ceilalţi membri ai unei organizaţii sau ai unei comunităţi;
· Asimilarea şi internalizarea valorilor voluntariatului, a sensului cetăţeniei şi a forţei comunităţii, a importanţei spiritului altruist şi sensibilităţii faţă de semenii în nevoie, a responsabilităţii individuale pentru conduită;
· Conştientizarea importanţei dimensiunii etice a comportamentului managerial şi însuşirea principiilor eticii publice şi a eticii în afaceri, precum şi a aspectelor etice ale relaţiei public-privat;
· Încurajarea dezvoltării unor atitudini tolerante faţă de diferenţele sociale; formarea şi dezvoltarea unor atitudini favorabile faţă de egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi;
· Implicarea în dezvoltarea instituţională din România prin temperarea atitudinilor negativiste şi fataliste cu privire la corupţie; sensibilizarea la problematicile globale, înţelese ca probleme ale fiecărui individ.

miercuri, 6 mai 2009

Un nou blog pentru acest masterat

Va rugam sa accesati pagina www.managementsiguvernare.wordpress.com si sa ne trimiteti sugestiile dvs de imbunatatire si tipul de informatie pe care ati dori sa-l puteti accesa.

marți, 5 mai 2009

Profilul sectorului voluntar din Romania

Cursantii masteratului in management si guvernare impreuna cu Centrul de Studii Organizationale si de Management vor pune in curind la dispozitia celor interesati, pe acest blog, date cu privire la profilul sectorului voluntar din Romania. Proiectul de cercetare, initiat la inceputul lunii noiembrie 2008, este programat sa se finalizeze la inceputul lunii iunie 2009. Mai multe amanunte vor fi disponibile in curand.

marți, 17 februarie 2009

Orar PROVIZORIU Masterat in Management si Guvernare semestrul 2 anul 1

Luni
orele 16,00-18,00 Guvernare si politici publice, sala S5.2. ECO / CURS / Dr Florin Bondar
orele 18,00-20,00 Guvernare si politici publice, sala S5.2. ECO / SEMINAR/ Dr Florin Bondar

Marti
orele 16,00 - 18,00 Guvernare corporativa si managementul corporatiilor transnationale, sala S5.1. ECO / CURS / Conf Univ Dr Liviu Voinea
orele 18,00 - 20,00 Guvernare corporativa si managementul corporatiilor transnationale, sala S5.1. ECO / SEMINAR / Conf Univ Dr Liviu Voinea

Miercuri
orele 16,00 - 18,00 Contabilitate si analiza financiara, sala S5.1. ECO/ CURS / Lect Univ Dr Ion Manea
orele 18,00 - 20,00 Contabilitate si analiza financiara, sala S5.1. ECO/ SEMINAR / Lect Univ Dr Ion Manea

Joi
orele 16,00 - 18,00 Metode cantitative si analize de politici, sala 111, Povernei / CURS / Lect Univ Dr Marius Precupetu
orele 18,00 - 20,00 Metode cantitative si analize de politici, sala 111, Povernei / SEMINAR / Lect Univ Dr Marius Precupetu

vineri, 12 decembrie 2008

SUSTINERE TEZA DE DOCTORAT

Marti, 16 decembrie 2008, ora 11,00, sala 111, Povernei nr. 6, va avea loc sustinerea publica a tezei de doctorat "Mecanismele de decizie in alocarea resurselor publice. Logica formala vs logica informala in atribuirea contractelor de achizitie publica" a Domnului Gabriel Marian Hancean, sub coordonarea stiintifica a Prof Univ Dr Adrian Miroiu.

sâmbătă, 18 octombrie 2008

Informatiile referitoare la activitatea scolara

Studentii care urmeaza cursurile masteratul in management si guvernare pot obtine foarte rapid informatii referitoare la activitatea scolara devenind membri pe grupul de discutii. Cei care inca nu fac parte din acest grup, sunt rugati sa trimita un email pe adresa gabriel.hancean@yahoo.com si sa solicite o invitatie, precizand numele si prenumele.

Toate cele bune!

joi, 9 octombrie 2008

Orarul semestrul I anul I Masterat Management si Guvernare


Marti

Managementul public si mediul de afaceri, curs, orele 16,00 - 18,00, Sala 601, Schitu Magureanu
Managementul public si mediul de afaceri, seminar, orele 18,00 - 20,00, Sala 601, Schitu Magureanu

Miercuri
Politici publice si organizatiile sectorului privat non-profit, curs, orele 16,00 - 18,00, sala 111, Povernei
Politici publice si organizatiile sectorului privat non-profit, seminar, orele 18,00 - 20,00, sala 111, Povernei

Joi
Probleme cheie in management si organizatii, curs, orele 12,00 - 14,00, sala B2, Povernei
Probleme cheie in management si organizatii, seminar, orele 14,00 - 16,00, sala B2, Povernei

Vineri
Managementul organizatiilor inter, multi si transnationale, curs, orele 14,00 - 16,00, sala B2
Managementul organizatiilor inter, multi si transnationale, seminar, orele 16,00 - 18,00, sala B2

Informatii cu privire la salile in care vor avea loc cursurile si seminariile
Sala 601 este situata in Bd-ul Schitu Magureanu nr. 1 (chiar linga Teatrul Bulandra, sala IZVOR). Mijloace de transport: RATB - Statia Mihail Kogalniceanu - 66, 85, 92, 91, 61, 336, 122, 601 sau 385, 104, 124, 123 - statia Elie Radu sau 136 statia Pod Izvor; METROU - Statia IZVOR - magistrala Republica

Sala B2 este situata in cladirea SNSPA din strada Povernei, nr. 6-8, linga biblioteca SNSPA

Sala 111 este situata in cladirea SNSPA din strada Povernei, nr. 6-8, in corpul cu rectoratul, la etajul 1.

vineri, 3 octombrie 2008

Informatii cu privire la inceperea cursurilor

Orarul, salile, modalitatea de desfasurare a cursurilor si informatii suplimentare cu privire la activitatea scolara a candidatilor declarati admisi la masteratul de management si guvernare vor fi anuntate in cursul saptamanii viitoare.

In incheiere am dori sa uram un sincer bun venit cursantilor masteratului nostru!

marți, 16 septembrie 2008

DATA INTERVIULUI DE ADMITERE

interviul de admitere la masteratul de MANAGEMENT SI GUVERNARE este programat in data de 24 septembrie 2008, ora 14,00. Sala in care va fi sustinut examenul de admitere este 115 bis, in cladirea SNSPA din str. Povernei nr. 6, sector 1, Bucuresti. Candidatii vor intra in ordine alfabetica la interviul de admitere.

MULT SUCCES!

sâmbătă, 30 august 2008

Cum va puteti informa cu privire la masteratul de management si guvernare

Masteratul de Management si Guvernare este cea mai buna optiune pentru dumneavostra! Pentru a va convinge de acest lucru, va oferim posibilitatea de a intra in contact direct cu noi la adresa de email admitere_snspa@yahoo.com. Orice neclaritate, curiozitate sau intrebare o puteti transmite la aceasta adresa de email. Veti primi un raspuns in cel mai scurt timp posibil!

Anunt referitor la modalitatea de postare a comentariilor pe acest blog

Acest mesaj vizeaza vizitatorii care doresc sa lase comentarii pe pagina de blog a masteratului. Comentariile dumneavoastra nu vor fi afisate imediat dupa ce le-ati facut, ci dupa ce au fost moderate. Altfel spus, comentariile dvs vor aparea si vor obtine raspuns dupa ce continutul acestora va fi validat de moderatorul blogului. Pentru a obtine un raspuns din partea noastra, aveti doua modalitati la dispozitie:
1. Indiferent de situatie, veti gasi raspunsul nostru, pe acest blog, in dreptul comentariului dumneavoastra, dupa ce acesta a fost validat.
2. Puteti primi raspunsul direct prin email, cu conditia de a ne lasa o adresa de email valida.

Va multumim pentru interesul aratat!

marți, 15 iulie 2008

Inscriere la masteratul de management si guvernare!

Daca ati avut probleme cu inscrierea la masteratul management si guvernare, va rugam sa le semnalati aici sau pe adresa admitere_snspa@yahoo.com. De asemenea, va puteti posta intentiile de inscriere pe acest blog.

Multumesc!

Perioada de inscriere si de sustinere a interviului de admitere

Cei interesati se pot inscrie in perioada 8 - 19 septembrie 2008. Dupa ce se vor inscrie, candidatii vor sustine interviul de admitere in perioada 22 - 28 septembrie 2008. Numarul de locuri la buget: 18

Dosarul de inscriere va cuprinde:
1. cerere tip (formularul tipizat il veti ridica de la secretariatul zi al Facultatii de Stiinte Politice);
2. Diploma de licenta (original sau copie legalizata) / adeverinta de licenta (pentru absolventii 2008);
3. Certificat de nastere in copie legalizata;
4. Certificat de casatorie sau certificat de schimbare a numelui, in copie legalizata, daca este cazul;
5. Adeverinta medicala tip;
6. 3 fotografii color, format 3/4;
7. Chitanta de plata a taxei de inscriere (120 lei);
8. Curriculum vitae (inclusiv lista de lucrari publicate sau sustinute la sesiuni de comunicari stiintifice, daca au existat astfel de activitati)
9. Proiect de cercetare pe o tema la libera alegere in domeniul masteratului (5 pagini dactilografiate la 2 randuri). Proiectul trebuie depus cel tirziu pina pe data de 19 septembrie, la secretariatul Facultatii de stiinte politice si trebuie elaborat pornind de la unul dintre urmatoarele titluri bibliografice:

click aici Paunescu, Mihai, 2008, "Management public in Romania", Polirom: Iasi;
click aici Preda, Marian, 2006, "Comportament organizational. Teorii, exercitii si studii de caz", Polirom: Iasi;
click aici Vlasceanu, Mihaela, 2003, "Organizatii si comportament organizational", Polirom: Iasi;



Procedura de admitere la programul de studii masterale Management si Guvernare

Admiterea la programul de studii masterale "Management si Guvernare" are loc in perioada
Condiţiile de admitere a candidaţilor la acest program masteral sunt conforme cu legislaţia actuală şi cu regulamentul propriu. Candidaţii care se înscriu la acest program masteral trebuie să aibă o diplomă de licenţă, indiferent de domeniu sau specializare şi pot veni din diferite medii, însă, deopotrivă, este necesar să dispună de cunoştinţe de bază în domeniul ştiinţelor sociale. O experienţă practică în organizaţii (publice sau private) este apreciată, deşi nu este obligatorie pentru înscrierea la acest program.


Admiterea la programul de studii universitare de masterat „Management şi guvernare” se realizează pe bază de concurs, prin susţinerea orală a unui proiect de cercetare din domeniul de expertiză al programului. Prin proiectul de cercetare pe care candidaţii îl susţin oral în faţa comisiei de admitere, trebuie să se facă dovada că aceştia deţin competenţele minime specifice domeniului de studiu în care se încadrează masteratul. Verificarea acestui lucru se realizează pe baza unei bibliografii ce cuprinde lucrări de specialitate.


Admiterea la programul de studii universitare de masterat se realizează pe criteriul notelor obţinute de candidaţi la examinarea orală, în funcţie de numărul locurilor disponibile alocate programului.

INSCRIERILE PENTRU MASTERATUL MANAGEMENT SI GUVERNARE!!!

VA PUTETI INSCRIE LA MASTERATUL MANAGEMENT SI GUVERNARE IN PERIOADA 8 - 19 SEPTEMBRIE 2008

Inscrierile au loc la secretariatul zi al Facultatii de Stiinte Politice, str Povernei nr. 6, Bucuresti, sectorul 1.

UTIL!!! Daca nu ati mai fost niciodata in cladirea SNSPA, este suficient sa urmati "sagetile galbene" marcate cu numele masteratului pentru a ajunge la secretariatul Facultatii de Stiinte politice, acolo unde au loc inscrierile. Pentru intrebari suplimentare, puteti scrie pe acest blog sau la adresa admitere_snspa@yahoo.com

VA ASTEPTAM!

Masteratul Management si Guvernare

Programul îşi propune să ofere o perspectivă interdisciplinară de analiză a practicii managementului şi a domeniului guvernării. Programul se adresează tuturor celor care doresc să găsească soluţii concrete la probleme care vizează, pe de o parte, practicile şi conducerea organizaţională în contexte sociale, economice şi tehnice variate şi, pe de altă parte, modalităţile de gestionare a resurselor publice şi de rezolvare a problemelor sociale.

DE CE AI ALEGE MASTERATUL IN "MANAGEMENT SI GUVERNARE"?

Vei învăţa cum să îţi păstrezi locul de muncă şi cum poţi promova...dacă deja eşti angajat.

Vei învăţa care sunt mijloacele eficiente de a obţine un loc de muncă...dacă încă nu eşti angajat.

Vei învăţa cum să îţi finanţezi propria afacere...dacă deja ai una sau dacă vrei să îţi deschizi una.

Vei învăţa cum să îţi conduci mai bine angajaţii...dacă ai o poziţie de conducere.

Vei învăţa mai mult despre modul în care statul cheltuie resursele publice...dacă lucrezi în administraţia publică sau dacă eşti doar simplu contribuabil.



Despre oferta educationala


Oferta educaţională a programului de masterat este organizată tripartit. Prima parte include discipline de bază obligatorii pentru toţi cursanţii, acestea asigurând fundamentele cognitive si analitice comune de referinţa. In partea a doua sunt incluse acele discipline de cunoaştere avansată obligatorii pentru toţi cursanţii prin care se asigură aprofundarea cunoştinţelor si abilitaţilor practice din domeniile managementului si guvernării. In partea a treia, respectiv din semestrul al
3-lea de studiu, se oferă trei pachete de pregătire complementară opţionale:

  • Pachetul opţional nr. 1: Resurse umane si comportament organizational;
  • Pachetul opţional nr. 2: Management si politici naţionale si europene;
  • Pachetul opţional nr. 3: Management financiar.
Cursanţii pot opta fie pentru unul dintre modulele oferite (toate cele patru cursuri ale unui modul) fie, in funcţie de interesele de cercetare, cursanţii pot frecventa cursuri de pregătire complementară opţională alese mixt, din două sau din toate cele trei pachete de pregătire complementară opţionale propuse, astfel încât la sfîrşitul semestrului să fi obţinut numărul de 30 de credite.

Evaluarea programului

Programul se întinde pe o perioadă de 2 ani, echivalentă a patru semestre de studiu, iar studenţii vor acumula un număr de 120 de credite de studiu transferabile în vederea finalizării programului de studii universitare de masterat.

Programul masteral „Management şi Guvernare” se desfăşoară pe baza unui plan de învăţământ conform ofertei educaţionale, numai în limba română. Programul de studii universitare de masterat „Management şi Guvernare” se încheie prin susţinerea unui studiu/proiect final de cercetare (disertaţie) asociat uneia din disciplinele obligatorii sau uneia din disciplinele aferente pachetelor de pregătire complementară opţionale alese de student.


Fiecare disciplină ce compune oferta educaţională a programului de studii universitare de masterat „Management şi guvernare” reprezintă echivalentul a 7 credite de studiu transferabile. În vederea acumulării celor 120 de credite de studiu transferabile necesare absolvirii programului masteral, studenţii vor mai trebui să acumuleze 16 credite din practica de specialitate (într-o organizaţie a sectorului public, privat pentru profit sau privat nonprofit). Practica de specialitate se va desfăşura pe parcursul celor 2 ani de studiu. Studenţii vor avea posibilitatea fie să opteze pentru unul din locurile de practică puse la dispoziţie de instituţie – prin încheierea unor contracte sau convenţii cu organizaţii din sectorul public sau privat -, fie să realizeze această activitate într-o instituţie aleasă prin liberă voinţă. Elaborarea disertaţiei reprezintă echivalentul a 20 de credite de studiu transferabile

Principalele linii ale programului

  • ANALIZA PROBLEMELOR ORGANIZAŢIILOR MODERNE

- oferă o perspectivă interdisciplinară şi, în mare măsură, aplicativă asupra analizei problemelor cu care se confruntă organizaţiile moderne într-o economie globală;

  • ORGANIZAŢIILE ŞI MEDIILE LOR

- oferă studenţilor fundamentele cognitive si analitice necesare înţelegerii celor mai importante aspecte ale organizaţiilor şi mediilor lor;

  • ANALIZA ŞI PROIECTAREA DE PRACTICI ORGANIZAŢIONALE

- oferă premisele necesare pentru analiza şi proiectarea unor practici organizaţionale şi strategii eficiente în contexte sociale, economice şi tehnice diferite;

  • PERSPECTIVĂ COMPARATIVĂ ASUPRA CONDUCERII ORGANIZAŢIILOR

- accentuează importanţa adoptării unei perspective comparative, congruentă cu tendinţele de globalizare ce influenţează din ce în ce mai mult structurile, practicile şi conducerea organizaţiilor;

  • PROBLEMELE LEGATE DE ADAPTAREA STRUCTURALĂ A ORGANIZAŢIILOR

- pune în discuţie probleme specifice cu care se confruntă organizaţiile atunci când adoptă structuri hibride şi încearcă să formeze alianţe inter-organizaţionale în cadrul diferitelor contexte publice, pieţe sau economii de piaţă;

  • ACŢIUNEA ORGANIZAŢIILOR ASUPRA MEDIILOR ÎN CARE FUNCŢIONEAZĂ

- oferă premisele înţelegerii modului în care organizaţiile, în urmărirea propriilor interese, încearcă să modeleze mediile, prin acţiuni individuale şi colective;

  • DEZVOLTAREA ABILITĂŢILOR ANALITICE

- oferă oportunitatea dezvoltării unor abilităţi analitice şi a capacităţii de îmbinare a teoriei cu practica, precum şi de aplicare a teoriilor la nivelul unor situaţii empirice.

  • ANALIZA POLITICILOR PUBLICE

- oferă studenţilor instrumentele metodologice necesare analizei şi evaluării politicilor publice promovate la nivelul domeniului guvernării, astfel încât să le permită acestora înţelegerea mecanismelor de cheltuire a resurselor publice şi de selectare a problemelor sociale ce urmează a fi rezolvate în spaţiul guvernării.

  • RELAŢIA DINTRE EFICIENŢA MANAGERIALĂ ŞI RESURSELE UMANE

- oferă studenţilor modele alternative de analiză şi diagnoză a relaţiei dintre strategiile de selecţie şi recrutare a personalului din cadrul organizaţiilor şi performanţa individuală şi organizaţională. În plus, propune o analiză teoretică şi empirică a relaţiei dintre politicile de personal iniţiate de management şi modul de gestionare a carierei de către membrii organizaţiilor.

  • IMPACTUL CULTURII ORGANIZAŢIONALE ASUPRA COMPORTAMENTULUI ORGANIZAŢIONAL

- oferă o fundamentare teoretică cu privire la impactul culturii organizaţionale asupra comportamentului dezvoltat de organizaţii în contexte şi medii sociale, economice, politice şi culturale diferite. De asemenea, prin conţinutul său, programul masteral surprinde relaţia dintre cultura specifică unei organizaţii şi cultura organizaţională existentă în mediile în care organizaţiile funcţionează (spre exemplu, relaţia dintre cultura organizaţională a firmelor transnaţionale şi culturile organizaţionale ale diferitelor medii socio-politice în care acestea funcţionează).

  • MANAGEMENT ŞI RELAŢIILE DE GEN

- oferă studenţilor o mai bună înţelegere a relaţiei dintre abordările de gen şi strategiile de management dezvoltate de organizaţiile publice şi private. În plus, sunt oferite modele de analiză a diferitelor pachete de politici ale egalităţii de gen şi anti-discriminare şi posibilitatea unor exerciţii practice cu privire la impactul acestor politici asupra managementului, la nivel naţional şi european.

  • ANALIZA STRATEGIILOR FINANCIARE ŞI A MANAGEMENTULUI PERFORMANŢELOR

- programul masteral oferă studenţilor interesaţi informaţii teoretice şi empirice cu privire la: sistemele de management al performanţelor, realizarea unor diagnoze financiare, elaborarea strategiilor financiare şi selectarea programelor de investiţii.

  • FINANŢAREA PROIECTELOR INTERNAŢIONALE

- oferă studenţilor cunoştinţele necesare cu privire la procesul de finanţare a proiectelor şi cu privire la metodele şi tehnicile de analiză pe care procesul de finanţare a unui proiect le presupune.

Cadrele didactice care predau in cadrul programului

Prof. Univ. Dr. Mihaela Vlasceanu
(www.vlasceanumihaela.wordpress.com)
Prof. Univ. Dr. Adrian Miroiu (www.adrianmiroiu.wordpress.com)
Conf. Univ. Dr. Doina Olga Stefanescu
Conf. Univ. Dr. Liliana Popescu
Conf. Univ. Dr. Liviu Voinea
Conf. Univ. Dr. Maria Costache
Conf. Univ. Dr. Iordan Barbulescu
Conf. Univ. Dr. Alina Bargaoanu
Lect. Univ. Dr. Marius Precupetu
Lect. Univ. Dr. Mihai Paunescu